 |
| Fellini si camera de filmat |
“Dac-ar fi să fac un film despre viața unui suflet, ar ieși până la urmă despre mine!” sunt cuvintele marelui maestru, tocmai din prisma faptului că este unul dintre cei mai autobiografici cineaști.
Federico Fellini este unul dintre cei mai cunoscuţi şi admiraţi regizori de film, numele său este cunoscut chiar şi de cei care nu au văzut vreodată una dintre producţiile sale. S-a născut pe 20 ianuarie 1920 în Rimini. Şi-a valorificat înclinaţia artistică înainte de a împlini vârsta de 20 de ani, prin publicarea unor lucrări în diferite reviste satirice din Roma, printre care Marc Aurelio, una dintre cele mai apreciate publicaţii din acea perioadă. În regie şi-a făcut debutul cu pelicula "Luci del varieta" (1951), lucrare care ar putea fi tradusă ca fiind o excursie melancolică în lumea fascinantă a teatrului de varietăţi dar care este însă un eșec financiar în ciuda recepției favorabile în partea criticii.
Viziunile sale artistice au fost marcate de aventurile din copilărie. După ce a fost înscris la o şcoală cu internat, a fugit pentru a se alătura unei trupe de circ. Deşi nu a rămas foarte mult timp alături de acrobaţi, stilul său regizoral a fost vizibil influenţat. Combinând stiluri diferite (asociativ, suprarealist) cu stilul personal, pe fondul Italiei distruse de război, Fellini îşi crează un nume prin duritatea şi realismul poveştilor sale, cu intrigi care se regăsesc în curentul neorealist. Îşi începe creaţia alături de Roberto Rosellini, iar primele sale filme sunt concepute ca episoade. Regăsim deseori motive care l-au frământat pe regizor de-a lungul carierei sale; motivul circului, al mării şi al bisericii. Pe măsură ce filmele sale devin din ce în ce mai personale, motivele din filmele lui îşi găsesc echivalente în simboluri că libertatea, izbăvirea şi represiunea. Astfel Fellini devine sinonim cu filmele fantasmagorice, opulente, cu note foarte personale. Fascinația lui pentru circ devine sursa de inspiraţie în creaţia sa, însă, mai presus de toate, muza principală este soţia artistului, Giulietta Masina.
 |
| "Luci del varieta"-1951 |
Succesul internaţional l-a cunoscut în 1954 cu "La Strada". Filmul reflecta fascinaţia lui Fellini pentru circ, Anthony Quinn, actorul principal, joacă rolul unui atlet. "La Strada" a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin, primul premiu important pentru Federico Fellini. Următorul film pentru care a fost recompensat cu Oscar a fost "Nights of Cabiria", în 1957. Principalul personaj al peliculei este o prostituată cu o "inimă de aur". Succesul a fost incontestabil, filmul a constituit sursa de inspiraţie pentru alţi regizori, cea mai cunoscută peliculă de gen fiind "Pretty Woman". Majoritatea filmelor realizate de Fellini în anii '50 sunt caracterizate de un puternic realism. În 1960 Fellini realizează un film premiat deasemenea la Oscar, care marchează ruptura de clasic, "La Dolce Vita" creaţie care a şocat şi a încântat în acelaşi timp. Aceasta marchează începutul unei colaborări de durată cu actorul Marcello Mastroianni. "La Dolce Vita" este unul dintre acele filme deosebite care schimba atitudini şi accentuează noi elemente.
 |
| "La strada"-1954 |
 |
| Cu Giulietta Masina pe platoul "La strada" |
"Nu mă interesează dacă un film e bun sau rău atâta timp cât are viață” – astfel a sumarizat esența propriei arte în timpul pregătirilor pentru capodopera sa, "Opt și jumătate" Federico Fellini. În 1963, Fellini regizează controversata drama “8 1/2 “, titlu ce marchează existenta a celui de-al VIII-lea film al său. 1/2 se referă la jumătatea regizată alături de Rosellini din Roma. Filmul abordează povestea unui regizor răsfăţat de femeile din jurul său, urmărit de producători, atacat de critici, hărţuit de o mulţime de actori şi trecând prin ceea ce se numente “blocaj regizoral”. Guido Anselmi (Mastroianni) se refugiază disperat într-o staţiune izolată, însă circul din viaţa să nu întârzie să îl urmărească. Când soţia lui şi capricioasă amanta se întâlnesc din întâmplare în acelaşi loc, viaţa personală a lui Guido se complică, întreg filmul fiind alcătuit din discuţii lungi şi neterminate, într-un stil asociativ şi suprarealist. Este un film despre procesul de creaţie, despre mintea neliniştită a unui regizor dar şi despre analiza felului în care orice artist este silit să facă faţă provocărilor media, cerinţelor comerciale şi integrităţii artistice, având grijă şi de viaţă personală.
https://www.youtube.com/watch?v=jUc4oHnFBnc
Până la moartea sa, Fellini regizează 19 filme, printre care nume sonore ca: "Satyricon "(1969), "I Vitelloni" (1953), "Giulieta şi spiritele" (1965), creaţia sa având una dintre cele mai mari influențe asupra viziunii cinematografice a secolului trecut. Astăzi multe lucruri au rămas de domeniul trecutului însă Fellini rămâne. El rămâne, el aparţine tuturor, el încă ne mai dăruieşte speranţa.
